Cuvinte

Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte. Numai faptele îi deosebesc.

marți, 25 decembrie 2012

Trecutul aproape de viitor


I am so happy here.
Întoarce-te, privește-mă-n ochi, cum făceai demult. Nu că îmi este dor de tine, doar să vezi ceea ce nu ai reușit să descoperi în acele luni.
Este un vis ceea ce ne dorim. Ne-am trezit, aproape de momentul decisiv.
Ne zbatem să reintrăm în ritm. 
Am visat prea mult timp, ne ridicăm acum sau niciodată.

Îmi doream să nu se schimbe nimic, așadar, mi-am închis ochii pentru o perfecțiune. 
Mare greșeală.
Viitorul a trecut pe lângă mine, fără să-l mai prind. Nu l-am văzut.

Aș vrea acum să-mi privesc trecutul în fața ochilor și să râd în hohote spunându-i astfel ”Ai încercat să mă dobori, ei bine, uite-mă aici, încă în picioare. Nu regret nimic, deoarece am învățat de la tine. Nu fac aceleași greșeli iar și iar.”

Deseori se-ntâmplă să te aștepți la cadoul dorit, doar că, atunci când deschizi cutia, realizezi că este numai un lucru nefolositor. O cutie goală.
Exteriorul și nerăbdarea ne-au luat prizonieri.
Realizăm prea târziu de această.
Dar niciodată prea târziu pentru a îndrepta greșeala.


sâmbătă, 15 decembrie 2012

Zâmbet neobișnuit


Pare fericit, pare de neatins, pare superior... Se înalță, se tot înalță. Simte că are aripi, nu se uită în jos.
Ajuns în vârf, este de piatră.
Dar, viteza căderii adunată cu înălțimea de sute,mii de kilometrii... Duc la o căzătură fatală. Inconștiința îl domină.
Pare a fi doar un IMPOSIBIL, dar se dovedește a fi doar o piedică; Nu-i nimic, pic și mă ridic, merg în continuare.

M-am săturat la idei idioate, la scumpe gânduri de dor, la clipe de trecut, la false zâmbete.
Unii se pot îngropa de vii pentru o durere nemaiîntâlnită...

Nu vreau să mai aud de trecut.
Nu vreau să mai văd clipe memorate în mintea mea.
Nu vreau să mai știu de un minut în plus pierdut atunci.
Nu vreau să mai respir același aer păstrat pe o potecă efemeră.
Nu vreau să mai zâmbesc când mi-e bine. Prefer să nu-mi mai arăt starea.
Nu vreau să mai zbier de nereușită.
Nu vreau să ratez clipa ce mi-o poate oferi viața.
Nu vreau să mai calc acel drum demult uzat.
Nu vreau să reușesc, vreau să încerc să reușesc.

Am vrut să repar un trecut. În zadar, timpul trece cu fiecare clipă pasată în trecut. 
Momentul de față este fulgerător de trecător.
Realizezi prea târziu de ceea ce trebuia să îți dai seama odată.
Se poate încerca...
Însă timpul nu ține cu noi.
Nici vremea.
Nici oamenii.

Zâmbește oricât ar fi de greu.
Creează-ți un zâmbet neobișnuit.
Timpul stă-n mâinile tale. Folosește-l cu cap.



sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Minciuni perfecte



Ceea ce credem că poate fi la fel sau diferit, într-un final se dovedește a fi inversul dorinței.

Și, atunci, mi-am amintit...

Dar în același timp, mi se punea un nod în gât și simțeam cum mi se umezesc ochii...

Privirea îmi era neagră. Chiar și fără să întorc capul, căci aveam grijă să nu stărui necuviincios cu privirea, puteam să descopăr atât de multe lucruri în jur.

Am fost cuprinsă de aceeași emoție puternică pe care o simțisem odinioară...

Acum însă nu mai sunt nici calmă, nici puternică.
Cufundată în trecut și în lumea mea interioară. Trecutul păstrează tainele, și umbrele sale înfricoșătoare.

Am avut o senzație de ireal. Era imposibil să mă întorc.
Păream să nu fiu conștientă de ceea ce se întâmplă în jurul meu.

Sunt la miile distanță de el, nu-l pot atinge.
Bucuria mea transfigura realitatea!

Trăirea cu o speranță!

Îi vorbesc.
Îi arăt.
Îi demonstrez...
El nu acceptă.
El se minte.
El se schimbă în rău.
Are o față fără expresie pe care și-o compune automat atunci când încearcă să-și ascundă adevărata emoție.

A fost cândva un copil fără vicii, fără anturaj... Era cuminte.
Acum, s-a pierdut. O dată cu pierderea cuiva.
Este distrus!
Vocabular, prieteni, interior, ticuri, obișnuințe...


S-a dus!!!...


miercuri, 14 noiembrie 2012

Falsă nepăsare...


A fost un efort, cândva, apreciabil, acum a rămas doar o amintire.

A rămas și nu pot schimba nimic. 
Dorințele sunt enorme, realizările sunt puține.
Am aceeași senzație înăbușitoare clipă de clipă, că ajung prea departe ca să mă mai întorc din drum. Cu inima triumfătoare, alerg la linia de sfârșit. 
Este un aer nepăsător, aproape triumfal, și foarte plăcut. Cu un chip ca o mască; cu minciuni perfecte; priviri nevăzute... Totul s-a transformat în trecut...

Nu mai existau umbre între noi. Căci am învățat să fiu în spatele tău, să-ți fiu doar alături. N-am fost nimic altceva, decât... EU.

Erai lângă mine, dar aveai o atitudine absentă. Nu erai.
Imaginarul face concurență cu realitatea. O luptă care nu va înceta. O provocare inevitabilă.

Nu reușeam cu adevărat să-l amăgesc. Perfectă nepăsare.

Deși, ieri am fost și eu copil, n-am uitat. Tot trăiesc ca și cum stăteam sub un copac, gândindu-mă la filmele romantice, zicându-mi că timpul trece așa de greu, oare eu voi găsi un băiat?

Iar acum, regret pentru timpul pierdut pasându-mi de viitor, și mi-am lăsat prezentul liber. Să facă ce vrea. Proastă alegere. Am realizat târziu. 
Îmi curăț poteca. 

Realizările vor veni. Trebuie să am încredere în mine...

miercuri, 7 noiembrie 2012

Dat neuitării...



Afară este grindină. Totul negru. Cerul un nor de răutate.
Afară este frig. Prea frig pentru o copilă în stradă.
Am găsit-o părăsită. Plângea. Am luat-o acasă. Am hrănit-o. Am ajutat-o.

Au trecut luni. Într-un final mi-a spus ce i s-a întâmplat.
S-a văzut cu băiatul pe care îl plăcea. Dar ei îi era rău. Acesta era bine. Râdea, ea era tristă. Posomorâtă. Lui nu îi plăcea să fie așa.

Au vrut sa meargă într-un local. Ea a refuzat, a zis că îi este prea rău. 

Băiatului, din zâmbetul acela cu buzele mari și cărnoase, s-a schimbat radical într-o figură neutră, fără pic de păsare. Supărare poate. Parcă dispăru într-un nor de praf. 
Fata, și-a simțit lacrimi amare în ochi. 

Au fost numai fraze neterminate. Cu sens neclar. Mințea, prefăcându-se perfect... Într-o încercare ratată, nu reușea cu adevărat să îl înțeleagă.

O ducea acasă. Era un aer nepăsător, aproape de o groază infernală.

Chipul lui îi era o mască. Vroia să vorbească cu el. O muncea o curiozitate morbidă, într-un mod aproape animalic. O bântuia o senzație înfricoșătoare... Era înspăimântată.

Au ajuns acasă... Un ultim sărut au avut... A plecat el.

Au trecut ore de la ultima vedere cu el. Îi era dor... L-a pierdut?!

A doua zi. A ieșit de la școală, în fața ei, persoana demult pierdută și iubită, atingându-și mâinile cu o persoană străină ei, care odată o atingeau pe ea; privirea înaintată, cu o mutră neutră. 

S-a uitat la el, cu un fals zâmbet de nepăsare, a fost o încercare ratată. El și-a văzut de drum alături de dama sa iubită. O fată ce nu este ca ultima. Și-a ales-o pentru toate perfecțiunile ei. O merită. 
Nedorindu-și nimic mai mult decât să îl vadă fericit.

Îmi spunea ca, poate, toate fuseseră date uitării. Dar de ce inima îi bătea cu putere, prada unei emoții ciudate de păsare?! Iar amintirea i se întipărise în minte, ca o imagine urâtă în memoria unui copil.
 ...

Copila a  lăsat capul în jos...
Vocea îi era calmă și sigură... Nu ca inima, care-mi pâlpâia în piept; nu ca mintea plină de amărăciune și resentimente...

I-am spus, că toți suntem ca personajele dintr-o piesă de teatru, peste câteva clipe o să cadă cortina.
Aveam în minte numai mărunțișuri, naive și fără sens în sine.

Fetița tăcea cu un zâmbet de scuză pe chipul lac de năbușeală.

Cândva am fost și eu ca ea. Sau poate sunt. Oare visez acum?
Nu se poate ca totul să fi fost doar un vis.

Încă-mi mai simt picioarele tremurând când am trecut pe lângă el azi nevăzându-i privirea fixată către mine. Era mândru de el. Mergea țintă.

Oare s-au întâmplat toate lucrurile astea? Sau este doar imaginația mea?!

Sunt eu această fetiță rătăcită?!


vineri, 2 noiembrie 2012

Destinație finală...


Nu mai simt ace care-mi străpung inima, nu mai simt fiorii înmulțiți, sau măcar un gând puternic neîncetat.
Am deschis din nou un drum spre trecut... Imaginându-mi suflete eterne neschimbate și pure.
Am închis ochii, încercând să-mi amintesc... Este greu de definit. 
O inimă-n spate a fost pusă și uitată pe veci.

Visez...

Cum sunt cu el, și el îmi zâmbește.
Zâmbetul era răsplata pentru mine. Deși totul se schimbase, ochii lui mă priveau întrebători, întunecați și nesiguri, ca ochii unui copil care suferă, ai unui copil speriat.

Mă trezesc...

Vraja se risipește, farmecul nu mai există. Sunt din nou captivă-n realitatea demult începută. Sclava minții mele. Locatară a unui cartier de nevăzuți. S-a terminat.

Febra primei iubiri nu se poate întâmpla de două ori.
Poți fi atât de ușor rănit, atât de vulnerabil, primul cuvânt tăios te doboară...

Destinație finală.
Realitatea imaginației mele!

duminică, 28 octombrie 2012

Altor vremuri, altei lumi...


Cu ochii cărnoși, însângerați de trecut, umflați de pașii orbi în viitor, necunoscuți din partea tăcerii...
Ce pași îmi răsunau prin minte, ce șoapte, ce amintiri, ce gânduri ale uni trecut fioros... Îmi imaginam alergând pe poteca aceea îngustă din vale, cu propriul meu demon din cer pe urme. Am aruncat o privire tremurătoare-n urmă. Nu ne mai putem întoarce , atâta lucru este sigur. Trecutul e încă prea aproape, îl simt, îi aud tăcerea eternă... EL, nu mai era!

Ca un mormânt , temerile și suferințele noastre zăceau îngropate sub ruine... N-avea să se producă nicio reînviere.

Momentul de acum nu va trece!
Am iubit. Asta a fost ieri. Azi mergem înainte, n-o mai vedem și suntem altfel, schimbați într-un mod infinitezimal. Nu vom mai putea fi niciodată întocmai aceiași. Acesta e prezentul. Trecut nu există, și nici viitor.

Și mă gândesc cum în acel moment am mai îmbătrânit puțin, am mers mai departe, am făcut încă un pas spre un destin necunoscut. Mi-e greu să-i spun zilei de ieri Adio. Nu mai era a mea, aparținea trecutului... Am făcut un pas orb în viitor.

Urmăream o fantomă din mintea mea, a cărei formă neclară prinsese în sfârșit contor. Ținându-mă după ea ca o umbră mută și ștearsă, trecându-mi fulgerător prin fața ochiilor amintirile amare...Pierzându-se, mistuite pe vecie... Căci arta provocării mi-era necunoscută.
Revenind în amintiri...:

”Clipa asta de acum nu trebuie să se piardă niciodată... Închid ochii ca să se facă experiența mai durabilă... Dar, ea făcea parte din, trecut, nu mai era decât o amintire. Voiam să mă-ntorc, să regăsesc momentul pierdut, apoi mi-a trecut prin minte că dacă reveneam n-ar mai fi fost la fel, până și soarele și-ar fi schimbat locul pe cer...
Numai de s-ar putea inventa ceva care să conserve amintirile, ca niște parfumuri. Să nu se învechească niciodată, să nu-și piardă prospețimea. Iar atunci când ți se face dor de-o amintire, să poți scoate dopul sticlei și să retrăiești aievea acel moment...”

Hei... 

Totul este șters ușor și aproape dat uitării. O privire aruncată peste umăr se înfiera singură ca fiind eternă...

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Sfârșit...


Să fii cel mai bun.
Să uiți de cei din jurul tău.
Să închizi ochii pentru a pleca din lumea realului.
Să decizi pentru alții.
Să nu încerci și, să-ți vină totul ca pe un dar.
Să-ți creezi propriile reguli...
Este totul atât de egoist, atât de înjositor.
Am învățat să spun stop lucrurilor trecute. Un gând spre viitor mi s-a eliberat, vreau să-l urmăresc, trec prin foc, noroi, pietre, minciuni, lovituri și lupte ale războiului demult început.

Mi-am format privire de cal. Totul de acum, voi privi înainte, deși am început asta demult.
M-am obișnuit cu ideea ca sunt  un nimeni. Închid ochii spre visare să uit că tot ce am în minte sunt doar vise.
Vreau două lumi și două vieți. Ca atunci când totul mi se pare nedrept, să pot pleca cu fruntea sus spre o schimbare.

Să creez lumea după propriile reguli și să dau cu piciorul idioțeniilor trecute.

N-aș fi crezut că avea să vină un sfârșit sfâșietor și dureros, sau că voi trece cu vederea pozei unui avatar sau a unei poze simple, care odată îmi tăiau răsuflarea. Îmi trezeau visurile aruncate în lumina arzătoare a soarelui de dimineață.

E dimineață iar. Soarele mă-ncălzește și respiră aerul libertății. M-am încurcat de prea multe ori în alegerea drumul... Dar m-am hotărât. 

S-a sfârșit... !

luni, 15 octombrie 2012

O umbrelă...



Totul pare un război, cu lupte fără sfârșit, când crezi că una are să se termine, următoarea deja a început.
M-am săturat să fiu prada unor canibali, să îmi sfâșâie pielea, să mă doboare și să mă lase în urmă fără pic de păsare.
Este cerul negru, zilei de ieri îi spunem trecut, celei prezente la rândul ei tot trecut, mâine va fi uitată...
Vreau să trec prin viață cum trece ploaia peste foc, să lase mințile bolnave, curate. Să las în urma mea doar culoarea roz predominantă. Amestecată cu un negru, trecând prin toate.
Sufletul meu încă se zbate să iasă, vrea să fie liber și neatins, dar eu crudă, îl las sa fie zdrobit...
O umbrelă, am nevoie de o umbrelă să mă feresc de ploile cu pozele amintirilor, de gândurile ucigătoare, de trecutul neuitat...

Rămân cu amintiri. Nu se vor uita nicigând.
O ultimă suflare fac, un ultim gând spre ceva frumos am, o amintire dezvoltându-se am în minte...
Merg pe stradă, încep să îmi imaginez cum ar fi să întâlnesc viitorul în drumul meu, l-aș recunoaște?
L-aș prețui?
L-aș ajuta?
L-aș păstra la loc sigur?...
Întrebări fără pic de logică. 
Întrebări fără răspuns...
Întrebări puse de lipsa unor persoane dragi... Care au știut să-și lase amprenta în trecutul neuitat...

miercuri, 10 octombrie 2012

Pierzând la nimic


Înconjurată de lei, prada acestora. Zâmbindu-le fals, obligându-mă să le fiu slugă. am acceptat, altceva nu aveam de ales.
Tu, ai fugit ca un laș, nemaiuitându-te-n urmă, ai lăsat un copil fără experiență pe un drum necunoscut.
Halal caracter.
De te-ai întoarce o clipă să te întrebi, să te gândești la trecut, l-ai mai recunoaște, te-ai înmuia gândindu-te că a fost ceva cândva?!
NU!
Ești un nimic!
Ține minte!!!

Am fost cândva înconjurată de brațele tale, mă simțeam  protejată, doar că m-ai atacat când nu mă așteptam, ai așteptat momentul decisiv. Felicitări, ai fugit.
Roata este rotundă. Știi că se va întoarce? ADIO!

Lăsată-n junglă. Cu animale feroce, mă zbat să le intru în ritm. Așa voi supraviețui. 
Au trecut luni. Am ajuns una din animale fără milă. Orice-mi iese-n cale dobor.
Mă recunoști?
Sunt copilul care se ascundea în spatele lacrimilor. S-a schimbat. Se hrănește cu durerea celorlalți și nepăsarea față de ei.

Sunt doar un copilas pe care l-ai pus langa tine..
Pentru a lua locul altcuiva?
Cand te intorci..
Poti recunoaste fata mea?
Obisnuiai sa ma iubesti
Obisnuiai sa ma imbratisezi
Dar nu era cazul
Nimic nu era bine..!!!

Am fost lasata sa plang acolo
Asteptand afara acolo
Ranjind cu privirea pierduta fix..
Asta a fost cand am decis...

De ce ar trebui sa-mi pese?
Pentru ca tu nu ai fost acolo
Cand am fost speriata
Am fost asa de singura..
Tu, tu trebuie sa asculti..
Incep sa fac pasi gresiti
Imi pierd rabdarea...
Si sunt in chestia asta singura..





marți, 9 octombrie 2012

Dispari


Să n-ai teamă de nimeni. De nimic să nu te ferești. Să fii capabil să treci și prin foc. Să reușești să îți descoperi drumul în viață. Să nu îți pese de nimeni, decât de tine. Să nu ai habar de nimeni. Să uiți că mai pot fi și alții. Să reușești să ignori. Să realizezi că într-o zi vei ajunge singur la capătul drumul și, că nimeni nu îți va întinde o mână de ajutor.

Am simțit asta pe pielea mea. A fost oribil. Mi-am rupt durerea în mii de bucăți. Acum o calc cu fiecare pas ce-l fac. Nu a fost ușor, nu a fost  de puțină durată, nu a fost de râs... 

Continuă-ți drumul. Nu mai privi înapoi. Totul trece, așa se spune, dar nimic nu trece fără să lase urme.
E-n ordine. El a pierdut pe cineva care încă-l iubește, eu am pierdut pe cineva care nu dă doi bani pe suflet.
Cum am putut fiu atât de oarbă?!

Animal fără stăpân. Jigodie fără inima. 

I DO NOT GIVE A SHIT!
Dispari!

vineri, 5 octombrie 2012

Rămâi?


Este trist, când vezi aceleași emoții zi de zi; aceleași regrete pe care le ai în fiecare zi; aceleași vise spulberate în fiecare dimineață; aceiași fiori ce-i ai după ce te trezești, visând o dorință; aceleași gânduri infinite ale unei persoane dispărute; aceiași ochi ce-i ai de regret...
Nu te am în față dar te simt aproape.
Diminețile dispăreau într-o secundă, simțeam cum soarele vroia deja să se ascundă.
Pot trece peste, o palmă sau o rană, dar sentimentele sunt cele mai grele arme. Încă mă doare și nu-mi este frică să o spun, deși dacă aș vrea sa îl uit la el mă voi gândi.
Amintirile ard ca o torță care nu se va stinge, nu se va micșora, nu va fi ucisa...

Când noaptea vine, deja mă trec niște ace de venin, căci eu nu dorm, coșmarurile sunt din ce în ce mai accentuate, iar visele devin prada lor, nu mai au scăpare, au fost ucise căci și-au pierdut scopul.
Colind cuvintele ce ni le spuneam, planurile de viitor, vorbele ce ni le adresam.
E toamnă, e seară iar. Amintirile prind viață. Într-o lume nouă au sa se regăsească și noi sentimente vor renaște. Cele vechi sunt capsate cu multă grija în inimă. Este un viitor la oricare zi de mâine.


joi, 4 octombrie 2012

Fara el


Fara el, nu as fi fost niciodata fata care m-am schimbat.
Fara el, nu incepeam sa privesc si dincolo de aparente.
Fara el, nu as fi reusit niciodata sa ma intaresc.
Fara el, as fi ramas aceeasi fraiera.
Fara el, cuvintele erau armele care ma loveau cel mai tare.
Fara el, soarele ar fi avut culoarea neagra.
Fara el, nu as fi rezistat o clipa in bataia de joc a lumii.
Fara el, nu as fi ajung niciodata sa ma cunosc.
...
Fara el, am invatat sa traiesc.
Fara el, sunt de 8 luni.
Fara el, mintea mi-e goala.
Fara el, telefonul e neuzat.
Fara el, drumul e pustiu.
...

Vad o umbra ce are conturul aspectului lui. O privesc din departare, sunt nemiscata, nu pot face nici o actiune. Vreau sa alerg sa vad daca este el acolo, dar nu pot. Ma lupt neincetat cu mine insami, vreau sa-l vad, dar nu vreau. Il vad in poze, amintiri... Dar nu-mi sunt de ajuns. Orgoliul ne-a prins pe amandoi.
Nu-mi este rusine de ceea ce sunt, nu-mi este greata de ceea ce esti tu. Nepasator ai fost, la fel ai plecat.
Imi vor ramane in minte doar amintirile cu tine, privirile, orgoliul, certurile...
Nimic nu se va repeta.
Ne-am nascut prea tarziu pentru a spune ceva nou.
Nimic nou sub soare.

A devenit o obisnuinta sa cred ca esti al ei. 


duminică, 30 septembrie 2012

Nimeni pe drum


Ma aflu pe un drum fara sfarsit, fara o destinatie. Nu stiu de unde am venit si cu ce scop am ajuns pana aici. Nu este nimeni pe drum, sa ma ajute sa ma indrume, singura ca o leoaica ce isi asteapta prada sau poate leul, aparatorul ei.

Ma zbat sa reintru in ritm, ma ridic acum sau niciodata, a sosit momentul decisiv. Cutremur lumea, tip sa ma fac auzita, ii dau drumul imaginatiei, lupt pentru ceea ce am, nu pentru ce nu am. Am facut greseala asta de N ori, nu m-am oprit pana cand, inima si-a dat ultima rasuflare, cand mai avea un strop de caldura, eu l-am folosit in exces. Am realizat ceea ce nu credeam niciodata...

Dispari, marsi, dai drumul, pleaca, zboara, evapora-te, fa-te scrum. Esti o javra, nu meriti sa fi om, sa calci pe acest pamant. Te-am ajutat pentru ca mi-a pasat, mi-ai cerut ajutorul ca stiai ca te ajut, nu te puteam refuza. Nu puteam sa te las asa. Dar tu nu vezi partile bune, vezi doar ceea ce numesti tu 'ADEVARATA FIINTA', dar eu iti spun asa: 'ACELA SE NUMESTE EXTERIOR, OBSERVA SI MASTILE LUMII'.

Si puf, ti-am inchis ochii, acum stai putin pe ganduri...

Da stiu, nu te merit, da stiu nu ma meriti, da stiu te-am dezamagit, da stiu inca te caut, da stiu ca totul este trecut.
Nu urlu de fericire ca s-a terminat, zambesc ca s-a petrecut.

'Dai drumul...O iubesc...'


duminică, 23 septembrie 2012

Inevitabilul vis



Poate de aceea se comporta ea atat de ciudat, nu vede nimic, te vede pe tine peste tot. Este depenenta si pentru ea, tu esti singurul antidot.. Ajut-o... Nu se poate controla, timpul nu-si mai are loc, nu mai are forta in maini, este la pamant.

Ai inima? Ai suflet? Foloseste-le... Nu uita, candva a insemnat ceva pentru tine ea... A gresit. Stie. Dar adevarul greselii ei, doar ea il stie.. Vrea sa ti-l spuna, doar ca tu n-o lasi.

Are atatea sa iti spuna... Cum a supravietuit in ultimele luni fara tine...

Are rani adanci... Vinovatia a luat-o prizoniera... Cale de-ntoarcere nu exista...

Dorul si lacrimile s-au incarcat.. Doze duble varsa... Dorul s-a marit, lacrimile sunt de zece ori mai grele... 
N-a vrut niciodata sa te raneasca...
Gandeste-te cat insemni tu pentru ea. Ar da orice pentru tine.

Prea departe esti tu acum de ea... Dar ea inca are un strop de vointa si asteptare... Vrea ceva ce nu se va intampla. Tu, ai uitat-o ca pe un caiet in beci de la terminarea liceului.


Sa-ti spun un secret, ea te-a visat azi-noapte... Cu greu s-a trezit de dimineata, nu vroia ca lumina soarelui sa ii spulbere visul, care va ramane numai o amintire a memoriei sale...

Stii ce ii lipseste ei cel mai tare? Privirea aceea care ti-o fixai spre ea. Nu isi va uita reactia, incremenea de frica. Era capturata pana in varful degetelor. Erai totul pentru ea.

O vad cum isi inchide ochii incet incet, doar pentru o alta lume creata din lipsurile celei realistice. Vrea sa fie complet dezaxata de ceea ce se intampla exact, vrea sa scape de tot raul si toata durerea ce-o poate avea. 

O vad, o vad cum isi sterge lacrima, cum incearca sa nu-i curga rimelul, sa nu aibe cearcane... Fond de ten nu are, nu isi va da niciodata. Caci, acel lucru banal ii aminteste de tine. Candva, cu el isi acoperea vanataile accentuate de pe gat, mai stii?

Incerc s-o impac, sa-i readuc zambetul pe buze, lumina fetei, privirea inocenta... Ea se uita in oglinda si ma vede pe mine, interiorul ei. Suntem una si aceeasi... Doar ca, exteriorul spune ceva iar eu cu totul altceva... Imi este dor de vechea eu, ea...NOI.


vineri, 21 septembrie 2012

De as putea...



Dintr-un infinit de cuvinte te-am gasit iar dintr-o galaxie spirala te-am furat.


Dintr-o privire ascutita, sincera si fixa te-am capturat, sau poate eu sunt inca prizoniera ochiilor tai. Care odata ii priveam din apropiere si fara cuvinte ramaneam. Aplecandu-ne usor spre buze, sarutandu-ne firav sau poate chiar vanatai grave lasand, imi amintesc...

Nu pot spune "Stop" sentimentelor inimii, care odata acestea au fost aprinse cu flacari imense imediate...si acum greu de stins, caci inca mai sunt calde. Fara frecventari ale pasiunii, de cateva luni... Imi lipseste o parte din mine... 

Desi am o istorie din care provin, la fel ca si ceilalti. Doar ca, desi suntem la fel, nu suntem identici. Tuturor ne este greu, dar nu la fel. Prefer sa nu-mi repet greselile facute, de-as putea sa mi le indrept, as face-o.

Vreau, doar ca nu sunt lasata sau ajutata.



Daca as putea sa tip ca sa ma descarc de tot ce am pe suflet, as face-o.


Daca as putea sa tac atunci cand vreau ca nimeni sa nu-mi auda glasul, as face-o. Doar ca, m-am nascut pentru un scop, trebuie sa caut si-n gaura de sarpe pentru a mi-l descoperi. Trebuie a-mi urma drumul la fel ca si visurile...

Daca as putea da timpul inapoi si sa schimb o greseala, as face-o... Dar ce mai ai de zis atunci cand toti te desconsidera?!...
Lasand capul in jos, mergand tot inainte este o cale de scapare... Dar nu permanenta... Provizorie. De ce fugi, nu vei scapa niciodata.


Nu uita ca tu imi esti dator. Poate ai uitat, dar eu nu. Nu am nevoie de acel lucru banal, doar ca... Vreau ca o vedere dee cateva minute sa acopere acea datorie pe care o ai din data de 07.04.2012... Mai tii minte?


luni, 17 septembrie 2012

Povestea dorintei



Si pare atat de ciudat cum atunci erau doi indragostiti iar acum, cand se intalnesc intamplator pe strada, doua priviri fulgeratoare unul catre altul se fixeaza si se intersecteaza... Si nu apuci sa clipesti ca si-au retras privirile.. Unul privind inainte mandru, iar ea, prefacandu-se ca nu ii pasa si ca este de piatra, priveste in jos punandu-si pe fata zambetul acela fals si de parere de rau, ascunzand tristetea si dorul de el... 

A ales sa fie un drum infundat el, o parere de rau ca l-a cunoscut ea...Ea  nu vroia sa piarda o comoara la care a tinut si a valorat-o intrutotul... Intr-o lume falsa s-a dus el; intr-un loc nevizitat a ales sa poposeasca, el nu va mai veni; schimbanu-se a facut-o, e de nerecunoscut... El in piept nu are inima, are o piatra... Nu e om, e robot, nu are sentimente, e de neatins... S-a sfarsit tot.

Ea isi urmeaza drumul dorit, care acesta s-a dovedit a fi bun de urmat si i s-a indeplinit visul. A ales sa nu il uite, inca ii este in minti, dar nu ca inainte.


M-am saturat sa tot astept raspunsurile intrebarilor mele fara sens, m-am obosit prea mult sa imi creez propria lume pentru cineva fara valoare, m-am obisnuit sa traiesc fara frica de-a pierde ceva drag, primul loc sunt eu, nu ma voi mai pune pe al doilea... Mi-am sfasiat pielea, pentru a nu-i fi frig, mi-am dat foc, pentru a se incalzi, m-am spalat in propriile lacrimi, pentru ca el sa aibe apa limpede, m-am scufundat in ganduri si sentimente, pentru a face dintr-o dragoste, una. 
Dar, cum nimic nu e pe veci si cum nimeni.nu e pentru totdeauna, m-am lovit extraordinar de tare, de testele vietii am reusit sa trec, insa mai am de invatat pentru cele urmatoare.


Este un lucru banal, o viata scurta, o inima infuriata, un vis calcat in picioare, o dorinta dorita de implinit, un test greu, o lumina neagra, o incapere  sigilata, un dor trist si singuratic, o lumanare cazuta, ceea ce traiesc eu.
Credeam ca va fi totul diferit, credeam ca va fi altceva, ceva nou aveam in minte... Dar m-am inselat.


Ai plecat complet?

In mintile mele tot apari si dispari, dar cum pleci asa te intorci.. Dar mai puternic, cu arme noi ai distrugatoare.