Pare fericit, pare de neatins, pare superior... Se înalță, se tot înalță. Simte că are aripi, nu se uită în jos.
Ajuns în vârf, este de piatră.
Dar, viteza căderii adunată cu înălțimea de sute,mii de kilometrii... Duc la o căzătură fatală. Inconștiința îl domină.
Pare a fi doar un IMPOSIBIL, dar se dovedește a fi doar o piedică; Nu-i nimic, pic și mă ridic, merg în continuare.
M-am săturat la idei idioate, la scumpe gânduri de dor, la clipe de trecut, la false zâmbete.
Unii se pot îngropa de vii pentru o durere nemaiîntâlnită...
Nu vreau să mai aud de trecut.
Nu vreau să mai văd clipe memorate în mintea mea.
Nu vreau să mai știu de un minut în plus pierdut atunci.
Nu vreau să mai respir același aer păstrat pe o potecă efemeră.
Nu vreau să mai zâmbesc când mi-e bine. Prefer să nu-mi mai arăt starea.
Nu vreau să mai zbier de nereușită.
Nu vreau să ratez clipa ce mi-o poate oferi viața.
Nu vreau să mai calc acel drum demult uzat.
Nu vreau să reușesc, vreau să încerc să reușesc.
Am vrut să repar un trecut. În zadar, timpul trece cu fiecare clipă pasată în trecut.
Momentul de față este fulgerător de trecător.
Realizezi prea târziu de ceea ce trebuia să îți dai seama odată.
Se poate încerca...
Însă timpul nu ține cu noi.
Nici vremea.
Nici oamenii.
Zâmbește oricât ar fi de greu.
Creează-ți un zâmbet neobișnuit.
Timpul stă-n mâinile tale. Folosește-l cu cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu