Cuvinte

Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte. Numai faptele îi deosebesc.

duminică, 28 octombrie 2012

Altor vremuri, altei lumi...


Cu ochii cărnoși, însângerați de trecut, umflați de pașii orbi în viitor, necunoscuți din partea tăcerii...
Ce pași îmi răsunau prin minte, ce șoapte, ce amintiri, ce gânduri ale uni trecut fioros... Îmi imaginam alergând pe poteca aceea îngustă din vale, cu propriul meu demon din cer pe urme. Am aruncat o privire tremurătoare-n urmă. Nu ne mai putem întoarce , atâta lucru este sigur. Trecutul e încă prea aproape, îl simt, îi aud tăcerea eternă... EL, nu mai era!

Ca un mormânt , temerile și suferințele noastre zăceau îngropate sub ruine... N-avea să se producă nicio reînviere.

Momentul de acum nu va trece!
Am iubit. Asta a fost ieri. Azi mergem înainte, n-o mai vedem și suntem altfel, schimbați într-un mod infinitezimal. Nu vom mai putea fi niciodată întocmai aceiași. Acesta e prezentul. Trecut nu există, și nici viitor.

Și mă gândesc cum în acel moment am mai îmbătrânit puțin, am mers mai departe, am făcut încă un pas spre un destin necunoscut. Mi-e greu să-i spun zilei de ieri Adio. Nu mai era a mea, aparținea trecutului... Am făcut un pas orb în viitor.

Urmăream o fantomă din mintea mea, a cărei formă neclară prinsese în sfârșit contor. Ținându-mă după ea ca o umbră mută și ștearsă, trecându-mi fulgerător prin fața ochiilor amintirile amare...Pierzându-se, mistuite pe vecie... Căci arta provocării mi-era necunoscută.
Revenind în amintiri...:

”Clipa asta de acum nu trebuie să se piardă niciodată... Închid ochii ca să se facă experiența mai durabilă... Dar, ea făcea parte din, trecut, nu mai era decât o amintire. Voiam să mă-ntorc, să regăsesc momentul pierdut, apoi mi-a trecut prin minte că dacă reveneam n-ar mai fi fost la fel, până și soarele și-ar fi schimbat locul pe cer...
Numai de s-ar putea inventa ceva care să conserve amintirile, ca niște parfumuri. Să nu se învechească niciodată, să nu-și piardă prospețimea. Iar atunci când ți se face dor de-o amintire, să poți scoate dopul sticlei și să retrăiești aievea acel moment...”

Hei... 

Totul este șters ușor și aproape dat uitării. O privire aruncată peste umăr se înfiera singură ca fiind eternă...

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Sfârșit...


Să fii cel mai bun.
Să uiți de cei din jurul tău.
Să închizi ochii pentru a pleca din lumea realului.
Să decizi pentru alții.
Să nu încerci și, să-ți vină totul ca pe un dar.
Să-ți creezi propriile reguli...
Este totul atât de egoist, atât de înjositor.
Am învățat să spun stop lucrurilor trecute. Un gând spre viitor mi s-a eliberat, vreau să-l urmăresc, trec prin foc, noroi, pietre, minciuni, lovituri și lupte ale războiului demult început.

Mi-am format privire de cal. Totul de acum, voi privi înainte, deși am început asta demult.
M-am obișnuit cu ideea ca sunt  un nimeni. Închid ochii spre visare să uit că tot ce am în minte sunt doar vise.
Vreau două lumi și două vieți. Ca atunci când totul mi se pare nedrept, să pot pleca cu fruntea sus spre o schimbare.

Să creez lumea după propriile reguli și să dau cu piciorul idioțeniilor trecute.

N-aș fi crezut că avea să vină un sfârșit sfâșietor și dureros, sau că voi trece cu vederea pozei unui avatar sau a unei poze simple, care odată îmi tăiau răsuflarea. Îmi trezeau visurile aruncate în lumina arzătoare a soarelui de dimineață.

E dimineață iar. Soarele mă-ncălzește și respiră aerul libertății. M-am încurcat de prea multe ori în alegerea drumul... Dar m-am hotărât. 

S-a sfârșit... !

luni, 15 octombrie 2012

O umbrelă...



Totul pare un război, cu lupte fără sfârșit, când crezi că una are să se termine, următoarea deja a început.
M-am săturat să fiu prada unor canibali, să îmi sfâșâie pielea, să mă doboare și să mă lase în urmă fără pic de păsare.
Este cerul negru, zilei de ieri îi spunem trecut, celei prezente la rândul ei tot trecut, mâine va fi uitată...
Vreau să trec prin viață cum trece ploaia peste foc, să lase mințile bolnave, curate. Să las în urma mea doar culoarea roz predominantă. Amestecată cu un negru, trecând prin toate.
Sufletul meu încă se zbate să iasă, vrea să fie liber și neatins, dar eu crudă, îl las sa fie zdrobit...
O umbrelă, am nevoie de o umbrelă să mă feresc de ploile cu pozele amintirilor, de gândurile ucigătoare, de trecutul neuitat...

Rămân cu amintiri. Nu se vor uita nicigând.
O ultimă suflare fac, un ultim gând spre ceva frumos am, o amintire dezvoltându-se am în minte...
Merg pe stradă, încep să îmi imaginez cum ar fi să întâlnesc viitorul în drumul meu, l-aș recunoaște?
L-aș prețui?
L-aș ajuta?
L-aș păstra la loc sigur?...
Întrebări fără pic de logică. 
Întrebări fără răspuns...
Întrebări puse de lipsa unor persoane dragi... Care au știut să-și lase amprenta în trecutul neuitat...

miercuri, 10 octombrie 2012

Pierzând la nimic


Înconjurată de lei, prada acestora. Zâmbindu-le fals, obligându-mă să le fiu slugă. am acceptat, altceva nu aveam de ales.
Tu, ai fugit ca un laș, nemaiuitându-te-n urmă, ai lăsat un copil fără experiență pe un drum necunoscut.
Halal caracter.
De te-ai întoarce o clipă să te întrebi, să te gândești la trecut, l-ai mai recunoaște, te-ai înmuia gândindu-te că a fost ceva cândva?!
NU!
Ești un nimic!
Ține minte!!!

Am fost cândva înconjurată de brațele tale, mă simțeam  protejată, doar că m-ai atacat când nu mă așteptam, ai așteptat momentul decisiv. Felicitări, ai fugit.
Roata este rotundă. Știi că se va întoarce? ADIO!

Lăsată-n junglă. Cu animale feroce, mă zbat să le intru în ritm. Așa voi supraviețui. 
Au trecut luni. Am ajuns una din animale fără milă. Orice-mi iese-n cale dobor.
Mă recunoști?
Sunt copilul care se ascundea în spatele lacrimilor. S-a schimbat. Se hrănește cu durerea celorlalți și nepăsarea față de ei.

Sunt doar un copilas pe care l-ai pus langa tine..
Pentru a lua locul altcuiva?
Cand te intorci..
Poti recunoaste fata mea?
Obisnuiai sa ma iubesti
Obisnuiai sa ma imbratisezi
Dar nu era cazul
Nimic nu era bine..!!!

Am fost lasata sa plang acolo
Asteptand afara acolo
Ranjind cu privirea pierduta fix..
Asta a fost cand am decis...

De ce ar trebui sa-mi pese?
Pentru ca tu nu ai fost acolo
Cand am fost speriata
Am fost asa de singura..
Tu, tu trebuie sa asculti..
Incep sa fac pasi gresiti
Imi pierd rabdarea...
Si sunt in chestia asta singura..





marți, 9 octombrie 2012

Dispari


Să n-ai teamă de nimeni. De nimic să nu te ferești. Să fii capabil să treci și prin foc. Să reușești să îți descoperi drumul în viață. Să nu îți pese de nimeni, decât de tine. Să nu ai habar de nimeni. Să uiți că mai pot fi și alții. Să reușești să ignori. Să realizezi că într-o zi vei ajunge singur la capătul drumul și, că nimeni nu îți va întinde o mână de ajutor.

Am simțit asta pe pielea mea. A fost oribil. Mi-am rupt durerea în mii de bucăți. Acum o calc cu fiecare pas ce-l fac. Nu a fost ușor, nu a fost  de puțină durată, nu a fost de râs... 

Continuă-ți drumul. Nu mai privi înapoi. Totul trece, așa se spune, dar nimic nu trece fără să lase urme.
E-n ordine. El a pierdut pe cineva care încă-l iubește, eu am pierdut pe cineva care nu dă doi bani pe suflet.
Cum am putut fiu atât de oarbă?!

Animal fără stăpân. Jigodie fără inima. 

I DO NOT GIVE A SHIT!
Dispari!

vineri, 5 octombrie 2012

Rămâi?


Este trist, când vezi aceleași emoții zi de zi; aceleași regrete pe care le ai în fiecare zi; aceleași vise spulberate în fiecare dimineață; aceiași fiori ce-i ai după ce te trezești, visând o dorință; aceleași gânduri infinite ale unei persoane dispărute; aceiași ochi ce-i ai de regret...
Nu te am în față dar te simt aproape.
Diminețile dispăreau într-o secundă, simțeam cum soarele vroia deja să se ascundă.
Pot trece peste, o palmă sau o rană, dar sentimentele sunt cele mai grele arme. Încă mă doare și nu-mi este frică să o spun, deși dacă aș vrea sa îl uit la el mă voi gândi.
Amintirile ard ca o torță care nu se va stinge, nu se va micșora, nu va fi ucisa...

Când noaptea vine, deja mă trec niște ace de venin, căci eu nu dorm, coșmarurile sunt din ce în ce mai accentuate, iar visele devin prada lor, nu mai au scăpare, au fost ucise căci și-au pierdut scopul.
Colind cuvintele ce ni le spuneam, planurile de viitor, vorbele ce ni le adresam.
E toamnă, e seară iar. Amintirile prind viață. Într-o lume nouă au sa se regăsească și noi sentimente vor renaște. Cele vechi sunt capsate cu multă grija în inimă. Este un viitor la oricare zi de mâine.


joi, 4 octombrie 2012

Fara el


Fara el, nu as fi fost niciodata fata care m-am schimbat.
Fara el, nu incepeam sa privesc si dincolo de aparente.
Fara el, nu as fi reusit niciodata sa ma intaresc.
Fara el, as fi ramas aceeasi fraiera.
Fara el, cuvintele erau armele care ma loveau cel mai tare.
Fara el, soarele ar fi avut culoarea neagra.
Fara el, nu as fi rezistat o clipa in bataia de joc a lumii.
Fara el, nu as fi ajung niciodata sa ma cunosc.
...
Fara el, am invatat sa traiesc.
Fara el, sunt de 8 luni.
Fara el, mintea mi-e goala.
Fara el, telefonul e neuzat.
Fara el, drumul e pustiu.
...

Vad o umbra ce are conturul aspectului lui. O privesc din departare, sunt nemiscata, nu pot face nici o actiune. Vreau sa alerg sa vad daca este el acolo, dar nu pot. Ma lupt neincetat cu mine insami, vreau sa-l vad, dar nu vreau. Il vad in poze, amintiri... Dar nu-mi sunt de ajuns. Orgoliul ne-a prins pe amandoi.
Nu-mi este rusine de ceea ce sunt, nu-mi este greata de ceea ce esti tu. Nepasator ai fost, la fel ai plecat.
Imi vor ramane in minte doar amintirile cu tine, privirile, orgoliul, certurile...
Nimic nu se va repeta.
Ne-am nascut prea tarziu pentru a spune ceva nou.
Nimic nou sub soare.

A devenit o obisnuinta sa cred ca esti al ei.