Incetasem sa ma mai gandesc la el, incetasem sa-i mai privesc pozele... Incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu-l voi mai vedea niciodata, ca nu-i voi mai putea spune o vorba, ca n-am sa-l mai pot ajuta cu nimic.. Ca n-am sa mai fiu langa el cand are nevoie. Incepusem sa pierd incredrea-n mine, incepusem sa ma inchid, sa nu mai vorbesc cu nimeni, sa nu-mi mai pese de nimic.
Devenisem una cu pamantul, sa ma calce toti in picioare.
Ieri s-a facut o saptamana de cand vorbesc cu el, de cand s-a intors la mine. Imi spunea ca nu era zi in care sa nu se gandeasca la mine. Mi-a demonstrat. Caci atunci cand incetasem eu a ma mai gandii la el, m-a sunat... Nu ma asteptam...
M-a cautat, stiu asta.
Tine la mine, stiu asta.
Stiu ca acum este al meu, stiu ca acum suntem doar noi doi. Dar mi-e frica... Este langa mine, il tin de mana, il musc, il ciupesc...ne tachinam... Cu toate ca este langa mine si-l sarut, simt ca deja imi este dor de el. Simt ca suntem una si aceeasi persoana.
I privesc in ochii si-i vad blandetea, ma iau prizoniera ochii lui...
Am avut un cosmar demult uitat, el era acela...insa acum este o amintire frumoasa revenita. E cu mine acum, asta este tot ce conteaza..
Infern personal pe care nu-l pot impartasi.
Am avut acea senzatie inabusitoare ca ajunsesem prea departe ca sa ma mai intorc din drum... Cand credeam ca jocul s-a terminat, am fost trasa inapoi in lupta.
Aveam momente cand imi apasam ochii cu mainile, dar imaginile nu voiau sa se stearga... Si atunci mi-am aruncat o privire rapida si curioasa catre trecut... Minutele treceau, eu tot in trecut ramasesem blocata...
Caci mi-era dor de el. Stiam ca am fost langa el atata timp si acum nu mai este...
Ah, da-le dracului!
Acum e prezent, il traiesc asa cum este!
E cu mine, sunt cu el!
Doar al meu!