Cuvinte

Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte. Numai faptele îi deosebesc.

Versuri







****************************

Timpul

Când mă întorc, în trecut să mă uit,
La tot ceea ce-am făcut neiubind,
Îmi doresc timpul înapoi să-l dau,
Și prezentul să-l retrăiesc știindu-l.

Când privesc prezentul trăit,
Nu mai vreau nimic să schimb.
Încep a iubi din nou,
Și sentimentele zdrobite, vor reveni din ecou.

Când privesc spre viitor,
Schimbări radicale observ.
Diferențele de timp sunt enorme,
Iar de aceea trăiesc doar pentru acum.



******************************

Privesc

Mă uit spre cer și gândesc,
Cum aș fi fost fără să te-ntânlesc...
Ar mai fi acei fiori care-i simțeam,
Sau aș fi fost tot nepăsătoare cum eram?

Mă uit la soare și-l întreb,
De ce era acolo când era și el.
Vroiam să fie întuneric.
Cum am fost învățată să râvnesc.

Mă uit la lună și-o admir,
Atât strălucește pe-ntuneric,
Dar soarele-i cel din spate.
Oare te-oi asemăna cu luna?!

Mă uit la nori...
Nu sunt niciodată stabili.
Parcă ar fi el,
Niciodată la fel.

Mă uit la păsări.
Nepăsătoare zburând,
Parcă aș fi vrut să fiu una,
Să fac ce vreau și să zbor din nou.

Mă uit în jur,
Fericire, înțelepciune, regret, amărăciune,
Toate-s gustate de noi.
După un bine, vine ș-un rău.

************************

Gândul

Stau întinsă în natură
Cu ochii îngândurați spre soare,
Îi închid pentru o clipă
Imaginea ta îmi apare.

Deodată, fără să-mi dau seama,
O ploaie înceată apare,
Mă ridic și fug în camera mea
Și-un miros se ivește.

Era mirosul parfumului
Cu care odată îți dădeai.
Te căutam peste tot,
Dar tu nu erai.

Mă întind ușor pe pat,
Cu mirosul tău în cap,
Închid ochii pentru a visa,
Și încerc a te uita.

Mă trezesc apoi
Cu un gând ce mi-a trecut în vis,
Să-ți spun tot ce am în minte,
Dar nu și-n suflet, iubite...



********************************

De o iubire rece...


Alerg in disperare
Pe un drum grozav de mare.
Incetosata privirea-mi este,
De o iubire nemaivazuta,
De o iubire ascunsa.


Intr-o roua sangerata,
A unei dimineti fierbinti,
Alerg trista si gandu-mi este trecut,
De o iubire nemaiatinsa,
De o iubire pierduta.


Pe trupul ei rece,
Trec lacrimile fierbinti, 
De sange topit,
Al inimii spulberate,
De o iubire rece,
De o iubire incolora...






*****************************


Un truc ratat


Ai fost trucul nereusit
Al incercarii mele de-a face magie.
A iesit cum nu ma asteptam
Dar nu mai pot face nimic.


Drumul meu era drept,
Dar s-a strambat oricum.
Lumea devine prizoniera iubirii,
Ce in atmosfera creeaza mititica.


Am calatorit cat am vazut,
Am crezut cat am simtit,
Am iubit cat am putut
Si...am plans cat am rezistat.


Sunt cladirea construita in vremea veche,
Am fost solida pana m-au atacat
Persoanele ce nu iubeau
Si am cazut singura in nedreptate.


*****************************


Ultima rasuflare


N-am vrut sa se intample astfel,
Dar asa au mers.
Nu am vrut sa pierd
Pe cineva ce-a fost ca tine.


Era totul asa frumos,
Acum e de neinteles
Cum totul cald,
S-a transformat in ghetari.


Stiu ca noi ne schimbam,
Lumea devine cruda,
Insa pamantul continua sa se-nvarta
Nu se opreste pentru fiecare esec.


Imi vad trecutul animism,
Nu-mi zaresc viitorul incetosat,
Dar traiesc pentru prezent.
Nimic nu va mai fi ca-n trecut...
Insa poate fi mai bine...




*************************************
Inca te simt


Aud tacerea ta dincolo de lumile noastre,
O aud cum zbiara, cum vrea sa inoate
In oceanul unde mi-am lasat 
A mea dragoste pentru totdeauna...


Vad atingerea ta ce odata era blanda
Pe trupul mort al unei iubiri reci
In camera unde obisnuiam mereu sa rad.


Miros zambetul tau in visurile unde mereu apari,
Cand vreau sa adorm si de tine sa uit...
Te vad mereu plecand, dar intotdeauna zambind...


************************************




Acum...atunci


Acum, ca mi-am dat seama,
Este prea tarziu.
Tu m-ai avertizat,
Dar eu nu te-am ascultat.


Acum, ca mi-am lasat sentimentele sa zboare,
Mi-am dat seama cat te iubesc.
Dar tu nu mai esti langa mine,
Sa mi le incredintezi.


Acum, ca tot ceea ce-a-nsemnat
Atunci, 
Acum este trecut.
Iar el nestand in locul sau,
Imi distruge prezentul meu...


******************


Vis si real


Gandul meu din nou este la tine
Si nu cred ca te voi uita usor.
As vrea sa cred ca-ti este dor de mine,
Sa fiu puternica in preajma lor.
Rabdarea sa-mi deschida drumul,
Sa merg, sa zbor sau sa plutesc,
Sau sa ma bata vantul ca nebunul,
Sa pot s-ajung si sa te cuceresc.
Dorinta mea la tine e sa vin,
Caci nu mai pot trai printre straini.
Si viata-mi este plina cu venin,
Si sufletul mi-e amortit de chin.
Rabdarea mi-a ajuns la capat, multa,
Sau poate nimeni nu ma mai asculta?
La tine, dragule, as vrea sa vin
Si strans la piept as vrea eu sa te tin,
Iar gandurile nu ma vor minti,
Ura pe ei mi se va prabusi.
Inima mea ti-o daruiesc doar tie,
Dragostea pentru tine-i pe vecie.
Salveaz-o repede, cat mai e vie,
Incredinteaza, dragostea mea, tie!
Tu ia-ma de aici, ma linistesti, 
Ascunde-ma de ei, sa ma iubesti,
Cuvinte dulci incet mi le soptesti,
Puterea dragostei prea mari o intareste.
Gandu-mi dispare pe apele line,
Caci nu pot sa ajung pana la tine,
Ma-ntorc din cuget la realitate,
Iar visurile, incet, dispar calcate...


****************




Pentru tine


Uita-te in trecut
Vede tot ceea ce-am facut
Toate faptele mele,
Pentru tine au fost.


Gandeste cum n-ai mai gandit,
Priveste cum am privit eu
Toate lucrurile din trecut,
Pentru tine au fost.


Acum, pune totul cap la cap,
Analizeaza de la inceput
Caci toate gandurile si sentimentele mele,
Pentru tine au fost...


**************************


Nu pot uita


O sa incerc sa raman cu clipele frumoase,
O sa incerc sa vad doar ce a fost,
O sa incerc sa uit ce n-are rost.
Ma izolam cand tu plecai
Si revenam cand ma gaseai.
Eram asa singura...
Dar tu simteai...si ma gaseai...
Minteai atat de bine...
Minteai asa frumos...
Nu pot uita tot ce a fost..
Nu pot sa cred ca esti un "fost"...


********************


Amintirea ta


Amintirea ta
Se napusteste asupra mea!
De ce nu mi-ai spus
Ca intr-o zi vei pleca?
Credeam ca ne va fi bine
Intr-un univers 
Plin de iubire...
De ce nu m-ai invatat
Sa traiesc fara tine?
Amintirea ta
E ca o cenusa in noapte,
Care, purtata de vant,
Acopera frunzele pomilor moarte...
Le zaresc pe pamantul crapat,
Pe care lacrimile mele
Nu l-au mai udat,
Pentru ca sufletul meu
A secat...
Voi pastra mereu,
In inima, amintirea ta,
Chiar daca stiu ca
Pentru tine,
Niciodata nu va conta
Ce se afla ascuns dincolo de ea...
Oricum tu
Vei ramane mereu
In mintea mea...


***********************


In ciuda


In ciuda lacrimilor mele,
Tot nepasator ai plecat.
Lasandu-ma in durere,
Ai fost de neinduplecat.


In ciuda ochilor mei in visare,
Nu ai mai vrut sa ma pivesti,
Ai vrut doar lacrimi si uitare,
Ai uitat ca ma iubesti.


In ciuda inimii mele,
Ce te-a iubit cu atata foc,
M-ai lasat ca o pasare,
Ce nu a mai avut loc.


****************************


Gandul ranit


Am un gand
Dar nu-l pot spune,
Caci elegat de tine.
E mare, periculos,
Dar atat de frumos.
M-am gandit sa-l las liber,
Dar cu o destinatie
Sa ajunga cu orice pret
La tine acasa.
Pe drum...gandului i-au iesit multe in fata,
Multe idei avea...
S-a intors la mine,
Nemaiajungand la tine
A spus:
"Ma doare asa de tare cand stiu ca o data va fi sufletul unei "ei". Nu pot a ma duce la el..."


********************


Sfarsitul inceputului


Un fel de inceput
Iulie...
12? Prea frumos
August de trei ori zece...
30 s-a facut
Inceputul...
Totul incepe marti, 
O zi splendida.
Miercuri se continua...
Urmatoarea?
Mai bine nu...
Sfarsitul...Joi...Februarie
ADIO...


****************


Atatea amintiri


Atatea amintiri in doar cateva luni,
Atatea plansete provocate de orgoliu,
Atatea bucurii satisfacatoare,
Atatea intalniri dis-de-dimineata,
Atatea vanatai suportate si daruite,
Atatea lacrimi venite din iubire,
Atata dragoste cat am avut,
Atata durere ingaduita,
Nimic nu va mai fi la fel...
"Amintiri trecatoare, trecutul din prezent, imagini neclare... Totul de neinteles..."


*********************



Stiu ca



Stiu ca am gresit,
Nu e prima data.
Amintirile se fac prezent,
Trecutul nu mai e ce-a fost odata...


Stiu ca nu se mai poate,
Dar sufletul inca incearca.
Poate nu i-a ajuns
Atatea rani suportate...


Stiu ca ziua de sfarsit
O data avea sa vina,
Insa nu stiam
Ca ea va fi aproape.


Si, stiu ca...
Stiu ceea ce-am stiut.
Au fost ultimile lacrimi..
Stiu ca...te-am iubit.


*******************


Candva



Abia plecasesi...
Te-am vazut eu tarziu.
Dupa un atata timp,
Eu acum iti spun
ADIO, EU TE-AM IUBIT...

In acea dragoste,
Am fost o alta...
Lumea reala nu era,
Dar mi-am deschis ochii
Din intredeschisi la realitate,
FATO, ACUM ESTE PREA TARZIU!...

A FOST ODATA...


***************************


Dorinte



Am vrut sa fiu libera,
Tu imi puneai piedica.
Am vrut sa fiu sincera,
Insa tu ma tot intrebai
Am vrut sa te iubesc,
Dar tu ma ocoleai.
Am vrut sa rad,
Tu aruncai cu apa.
Am vrut sa plang,
Tu radeai.
Am vrut ceva diferit,
Dar tu erai la fel.
Am vrut ce am vrut,
Tu ziceai Nu!

6 comentarii:

  1. Iubirea are nuanta aceea de suferinta.Se spune ca daca nu suferi din cauza persoanei iubite macar o data ,atunci nu e persoana iubita.

    Trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca iubirea este complexa,este leacul singuratatii si sansa la vise,sentimente.
    Fara vise omul s-ar izbi de realitate.


    Frumoase poezii!.
    Bravo. <3



    P.S.Viziteaza si blogul meu daca ai timp.:*:*:). www.ionitaalexandra.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Preferata mea este "Sfarsitul inceputului". <3:X.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stiu ca iubirea are doua fete. Cea a suferintei si cea a fericirii.
    Stiu...
    Multumesc frumos :-*.
    Da..chiar e persoana iubita...
    O sa intru. :-*.

    RăspundețiȘtergere
  4. da da da si eu te iubesc:*(zody)

    RăspundețiȘtergere