Cuvinte

Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte. Numai faptele îi deosebesc.

duminică, 28 octombrie 2012

Altor vremuri, altei lumi...


Cu ochii cărnoși, însângerați de trecut, umflați de pașii orbi în viitor, necunoscuți din partea tăcerii...
Ce pași îmi răsunau prin minte, ce șoapte, ce amintiri, ce gânduri ale uni trecut fioros... Îmi imaginam alergând pe poteca aceea îngustă din vale, cu propriul meu demon din cer pe urme. Am aruncat o privire tremurătoare-n urmă. Nu ne mai putem întoarce , atâta lucru este sigur. Trecutul e încă prea aproape, îl simt, îi aud tăcerea eternă... EL, nu mai era!

Ca un mormânt , temerile și suferințele noastre zăceau îngropate sub ruine... N-avea să se producă nicio reînviere.

Momentul de acum nu va trece!
Am iubit. Asta a fost ieri. Azi mergem înainte, n-o mai vedem și suntem altfel, schimbați într-un mod infinitezimal. Nu vom mai putea fi niciodată întocmai aceiași. Acesta e prezentul. Trecut nu există, și nici viitor.

Și mă gândesc cum în acel moment am mai îmbătrânit puțin, am mers mai departe, am făcut încă un pas spre un destin necunoscut. Mi-e greu să-i spun zilei de ieri Adio. Nu mai era a mea, aparținea trecutului... Am făcut un pas orb în viitor.

Urmăream o fantomă din mintea mea, a cărei formă neclară prinsese în sfârșit contor. Ținându-mă după ea ca o umbră mută și ștearsă, trecându-mi fulgerător prin fața ochiilor amintirile amare...Pierzându-se, mistuite pe vecie... Căci arta provocării mi-era necunoscută.
Revenind în amintiri...:

”Clipa asta de acum nu trebuie să se piardă niciodată... Închid ochii ca să se facă experiența mai durabilă... Dar, ea făcea parte din, trecut, nu mai era decât o amintire. Voiam să mă-ntorc, să regăsesc momentul pierdut, apoi mi-a trecut prin minte că dacă reveneam n-ar mai fi fost la fel, până și soarele și-ar fi schimbat locul pe cer...
Numai de s-ar putea inventa ceva care să conserve amintirile, ca niște parfumuri. Să nu se învechească niciodată, să nu-și piardă prospețimea. Iar atunci când ți se face dor de-o amintire, să poți scoate dopul sticlei și să retrăiești aievea acel moment...”

Hei... 

Totul este șters ușor și aproape dat uitării. O privire aruncată peste umăr se înfiera singură ca fiind eternă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu