Am atatea idei ce-mi trec prin minte, sa le fac, sa le realizez, sa le incerc...
Am atatea imagini ale viitorului care ma rog sa le gasesc...
Am atatea dorinte in care niciuna nu va fi implinita...
Am atatea lacrimi aruncate in gol, pentru ceva neinduplecat.
Port langa mine, un lantic, in care scrie "To remember me." Si gandul lui nu mi-l pot scoate.
Am realizat intr-un sfarsit ca trebuie sa privesc in fata ci nu peste umar. Mi-am incercat de fiecare data gandurile.. Nu au fost toate bune, nu au fost toate rele...
Vreau sa ma schimb, incerc, dar realizez ca defapt sunt cum vreau sa fiu. Odata nepasatoare am fost, acum sunt schimbata. Candva copil am fost si acum privesc copilaria doar in poze.
Sunt tot eu, doar ca mai matura cu trecerea secundelor; sunt tot acea persoana care odata a fost copil...
Esti o stanca, felicitari, acum nimeni nu se va mai atinge de tine; sunt un munte, la exterior tare, dar in interior sunt ca restul, moi si firavi...
Vrem sa parem cu totii mari si tari, ne imaginam cum nimeni nu mai este ca noi si intr-un final tot noi picam si ne lovim mai tare.
P.S. De ce nu vrei sa dicutam totul? De ce nu vrei a-mi asculta vorbele? De ce nu vrei sa ma mai vezi sau auzi? Nu stii ce a fost sau ce este in mintea mea, uneori cand facem unele fapte, avem motivele noastre, Si nimeni nu ni le stie, ei isi dau doar cu presupusul, dar nu este niciodata cum cred ei. Nimeni nu-mi cunoaste visele si nici gandurile... Tu mi-ai facut vant direct... Am picat rau de tot. Sunt deja moarta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu