Lacrimi seci

Mergeam tot inainte, mergeam drept, mergeam mandra...dar m-am impiedicat, am calcat stramb pe drumul vietii. M-am dezorientat... M-am pierdut intr-o lume falsa, complet necunoscuta, cu oamenii fara suflet, cu minciuni adevarate.

Mi-am schimbat drumul, culmea, nu credeam ca voi fi in stare... Am fost tratata ca un om de nimic, am fost ranita si trista, sufletul ce l-am aparat cu propriile puteri.. Dar in zadar... Sufletul a fost atins, a plans. Batjocurit. Noul drum, nu-l cunosc... Vreau sa ma ascund, sa incerc sa ocolesc ce pot, sa incerc sa uit ce n-are rost, sa privesc inainte fara a mai da inapoi. Vreau sa-mi cunosc noul drum al noii gandiri, incerc sa-i gasesc carari curate, sa fug de cele rele, sa-mi ascund teama si sa revin la ce-i bun.

Poate parea ciudat, cum acum 4 luni eram total paralela cu realitatea iar acum mandra c-am iesit din groapa. 

Vroiam sa zbier catre ajutor, dar nimeni nu ma ajuta.

Vroiam sa lupt singura, caci nimeni nu m-a ajutat.

Am vrut sa iubesc, am avut pe cine.

Vreau sa retraiesc clipele trecutului, dar e-n zadar.

Vreau lacrimile sa sece, oricum, sufletul a secat demult.

Vreau sa-i vorbesc, sa-i multumesc... Dar ce tot vreau eu, voi ramane cu dorinte... El s-a dus... A sters tot. Acum chiar a inceput viitorul. Nu-l voi mai vedea, el a uitat... Eu voi uita... Lacrimi de trecut, zambete ironice, priviri patrunzatoare, vorbe malefice, atingeri reci, saruturi umede, visuri imaginare, dorinte eterne... Voi ramane numai cu scrisul, cu amintiri, cu trupul lui in mintea mea...