Is it over?

Și te gândești că poate fi altfel, sau poate ca la început. Totul și roz și negru. Dar fără acea lungă despărțire.

Când crezi că reușești, atunci primești un gol puternic.

Nu-i nimic, îmi schimb portarul, nu mai am nevoie de alte lovituri.

Știu că nu-s pe primul loc. Nici măcar pe al doilea nu sunt. Am vreun rol pe lângă tine?

Mă înumăr printre persoanele amintite sau măcar o mică importanță din viața ta?

Nici nu știu ce să mai cred, să simt...să gândesc.

Mă simt singură, dar atât de prietenoasă.

Mai simt ceva pentru el? Cred că da.

E al naibii de greu să te controlezi, la nervi, la vorbe... Un singur cuvânt tăios te doboară. Mai ales, spus unei persoane iubite, sau venit din partea acesteia. 

Să nu regreți nimic din cele spuse, mai bine taci. Tăcerea nu te omoară, dar te poate atinge încetul cu încetul, și te doboară într-un final, sau, pur și simplu uiți durerea, te obișnuiești cu ea.

Ai face orice persoane dragi, să o ajuți, să o vezi bine, dar ea dacă îți cere să stai deoparte, să nu îți mai pese de ea... Reușești să îi îndeplinești rugămintea? NU!

Just do it?

Noway!

Nu-mi pasă ce crede lumea.