Simți? Da, aceste ace ce-ți străpung trupul. Te iau deodată. Nu știi de unde și când vin. Mă doare. Nu vor să înceteze să se înfigă până la os, până îmi curge sânge. Deși nu văd sângele, curge neîncetat.
Tremur de fiecare care dată când acolo mă gândesc.
Mi-am apăsat ochii cu mâinile, dar imaginile nu voiau să se șteargă.
Sunt ca o amintire întipărită în memoria unui copil. Niciodată nu vor dispărea.
Unele lucruri se uită, dar ce îți dorești cu adevărat să nu mai știi, acelea rămân permanente în mintea ta...
Nu e în fața mea, dar îl simt și văd aproape. Merg în spatele lui. Mergeam ca vrăjită și nimic nu mă oprea în loc... Dar... Odată cu el, iluzia se risipi.
Nu mai eram cum eram cândva.
Însă, de fiecare dată când vreau să-mi fie și rău și bine, mă gândesc la ATUNCI!
Nu e bine, căci, nici o amintire fericită nu vine fără regret.
Într-o încercare ratată, am rămas singură, nepăsându-i nimănui. Mă închisesem în mine, și nu mai aveam nevoie de nimeni și nimic. Am reușit pentru un moment să reînviu persoana trecutului meu. Dar atunci mi s-a întâmplat un lucru inevitabil... Am deschis ochii, și am spus ”Bună!” Cui? Realității!
Welcome to reality!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu