E foarte bizar ceea ce simt acum, nici nu știu cu ce să încep, mai ales când va fi sfârșitul. O fi doar o stare vremelnică, sau doar gândul la el mă poate duce într-o altă lume? E straniu tot ceea ce am ajuns să iubesc, sau iubeam. Nu mă mai simt ca atunci. Când văd că nimănui nu-i pasă, mie de ce mi-ar păsa?
Sunt înconjurată de oameni falși, pe interes, bârfitori, needucați... Dau la o parte tot ce poate fi bun, și iubesc tot ce este negru.
Mi-oi lua și eu vreodată mâinile de la ochii să pot vedea și eu înainte?
Tot încerc și vreau, dar nu reușesc.
Va veni o zi în care nu voi mai privi în urmă, să râd de tot ceea ce mi-a făcut rău cândva.
Tot ce m-a durut, să fie de domeniul trecutului.
Totul este efemer. De ce aș mai pune suflet în tot? Dacă, într-un final, se va termina?
Cu cât îți pasă mai puțin, cu atât ești mai fericit.
Ai două variante de a alege, unu sau doi. Una bună, una rea. Doar că, nu știi care este cea perfectă de urmat. Așa că, trebuie să le încerci pe amândouă pentru a te decide. Unii își dau seama imediat, alții continua greșit, altora...nu le pasă.
Eu am mers pe un drum greșit, mi-am întors capul, și m-am întrebat :”Să mai fac același drum încă o dată? Să mai calc pe aceleași pietre? Să resimt tot trecutul iar?”, apoi mi-am răspuns: ”Prefer să îmi fac o cărare prin dreapta, și să ajung pe celălalt drum, înapoi nu mă mai întorc. Nu se merită!”
Încă îmi construiesc cărarea, mă zgârii de crengile copacilor care îmi stau în cale, mă împiedic de tot. Nu-mi pasă, măcar ajung unde mi-e bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu