Plecând...

Mai pot rezista fără să fiu băgată-n seamă?

Mai pot rezista să fiu atât de bună?

Mai pot rezista să-l iubesc?

Mai pot rezista să fiu călcată-n picioare?

Mai pot rezista să tot fiu pusă pe locurile din spate?

Mai pot rezista să tac?

Mai pot rezista așa?

Am fost învățată să le fac altora bine, să îi văd fericiți, nemaigândindu-mă la mine, la persoana și sufletul meu.

Mi-a intrat în reflex să nu mai fiu atacată din orice, din orice lucru mărunt spus sau arătat.

Dar sinceră, mă doare.

Port vestă anti-glonț, dar sângele tot curge, nu mă vait, rănile le vindecă timpul, însă rămân cicatricile.

Nu mai lupt pentru  nimic.

Și ce dacă îmi va părea rău că nu am făcut-o când aveam posibilă reușită. Nu mai vreau. 

Răbdarea mea ca și altora are o limită.

M-am săturat să nu îi mai pese nimănui de mine.

Când știu că mie îmi pasă de el, și lui de altcineva... Soarele este negru, cerul rupt de flăcări... 

Să fie sfârșitul?!

Nu mă tem, dar nici nu vreau...