Nu ceda orice ar fi

Totul s-a petrecut ca o imagine întipărită în trecut; O viziune retrospectivă a unei existențe trecute...

Mi-am zis că nu mai vreau să fiu sclava trecutul. Culoarea umbrei amintirilor s-a deschis. Totul a luat sfârșit.

"Nu-mi mai pasă", mi-am zis.

Din orice punct de-aș fi lovită, mă simț ca într-o pânză de păianjen atunci când o ating. 

Am plâns, asta a fost ieri, acum ridic îmi ridic privirea, zâmbesc și merg. Așa mi-am zis. Așa am și făcut.

M-am trezit, am reînviat, am realizat că nu sunt într-un film, am descoperit realitatea. Acum trăiesc doar pentru momentul de acum, care nu va trece niciodată.

Am făcut încă un pas orb spre un destin necunoscut. Altă șansă nu putea să mi se mai ivească.

Că totul a luat sfârșit, s-a întâmplat inevitabilul.

Merg, tot merg înainte.

Stai o secundă, ce se întâmplă cu mine?! Este un deja vu? Am mai simțit asta și-ntrecut. nu înțeleg ce este cu mine...

Mă așez pe cea mai apropiată bancă de pe o străduță veche, pe care o tot uzam acum un an-doi. Ce se întâmplă în acel moment? Trecutul meu, trece pe lângă mine, nu mă vede, dar într-un final mă zărește, îl văd, îl resimt, e așa ciudat. Am tremurat mai rău ca un copilaș căreia îi e frică să-și piardă mama. Nu știam ce să îi vorbesc, ce să zic, unde să mă uit...

Mergeam paralel cu el. Ciudat.

Trec zilele, pe fiecare dintre ele noi ne vorbeam, tot nu înțeleg această schimbare.

Nu pot să înțeleg ce se întâmpla. 

E ca un roman ciclic, se termină exact cum a început.