Un prezent niciodata trecut

Imi strang pumnul de dor. De nervi. De pierdere a unei comori ce odata a fost a mea, dar n-am stiut sa o apreciez la adevarata sa valoare. Sa lupt pentru ea n-am insistat...
Dor ideile ce imi vin in minte, dor imaginile cu el ce imi trec fulgerator prin fata ochilor si curand nu il voi uita, dor gandurile infricosatoare despre el, ca stiu ca intr-o zi va fi sufletul unei "ei"... Ma doare asa tare cand stiu ca odata mi-a fost inger la bine si rau, dar eu l-am neglijat si a plecat...
Flacara aceea din interiorul meu se va stinge curand...caci sunt prea inghetata sa mai reziste. Simt cum un nor negru are sa se asterne deasupra mea. Simt cum amintirile acelea frumoase traite in vremea fericirii ma bantuie in vremea durerii...si doare mult mai tare...
Simt ghimpi cum imi strapung piciorul ce calca pe pamantul care am pasit amandoi...
Orice lucru, animal sau baiat imi aduce aminte de el. De vremea cand traiam tot raul la mai mult bine.
Era asa frumos cand ne jucam amandoi... Dar nimic nu va mai fi la fel...
Stiu doar ca l-am iubit cum pe nimeni n-am mai iubit... Inca o fac...

Adio... !