Cuvinte

Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte. Numai faptele îi deosebesc.

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Dat uitarii...

A trecut atata timp, atatea nopti pierdute, atatea zile planse. Atatea mesaje data si primite fara rost. Atata timp pierdut pentru ce?

Pentru ce sa te consumi?

De ce sa tratezi pe cineva cu prioritate, cand acel "cineva" te trateaza cu inferioritate?!

De ce sa dai o a doua, o a treia sansa, cand cineva asteapta sa o primeasca pe prima?!

Da, ok, iubesti, dar de ce sa iubesti pe cineva care te trateaza ca o soseta fara pereche?

Cand nu-si mai gaseste vreo pereche noua, sa te foloseasca doar cand are neaparata nevoie?

A fost a doua oara cand a  plecat de langa mine, m-a lasat intr-un colt al nimanui. Acolo m-a lasat, si acolo m-a gasit.
Toate prietenele mele mi-au spus ca se va intoarce la mine, ca tot la mine revine.
Dar eu mai rezist?

De ce l-as accepta?

"Vreau sa fim aceiasi oameni minunati impreuna din nou!"- mi-a spus...
Stii ce? Astea-s vorbe!!!

"Sa nu te mai prind cu el, sa nu te aud ca te impaci cu el!"...

Si auzind vorbele astea.. Eu deja ma gandeam la o relatie "interzisa".

Eu: Tata, eu am iesit prin oas.
Tata: Cu cine?
Eu: Cu fetele.- si-n secunda urmatoare apelez- "Gata iubire, poti venii sa ma iei dar pe alta strada, sa nu vada ai mei."

Ciudat... Cum noi doi ne faceam viitorul impreuna... Numai noi doi sa fim..si nimeni altcineva.

El a fost mereu doar cu vorbele. 
A facut si fapte... dar mi-a demonstrat ca..totul a fost planuit ca eu sa-l urasc.
Tot ce a facut a fost facut cu cap.
Sa ajung sa-l urasc.
Sa simt ca nici un scuipat nu mai pot da pe el.

Ah...

S-a intors la mine...

Dar eu?!
Mai am puterea de-al primii inapoi?

Un an de zile am asteptat acel moment in care sa simt ca paharul s-a umplut.
Si s-a si intamplat...

Am ales, am facut alegerea.. Si.. Si va fi buna! 

Intotdeauna imi va fi in minte...Si-n suflet. 
(Sper sa nu intre in blog. Sa vada.)

Eu, pe el.. il voi iubii.
Nu am cum sa dau un an de zile uitarii... 
Dar stii ce?!
Viata are suisuri si coborasuri. De ce sa-mi distrug viata la 18 ani, cand pot sa ma prefac ca nu-mi pasa si sa fie totul roz?

Si am putut, mi-am demonstrat mie insami ca POT!
Si am reusit!

Adio, iubirea mea!
:*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu