Este trist, când vezi aceleași emoții zi de zi; aceleași regrete pe care le ai în fiecare zi; aceleași vise spulberate în fiecare dimineață; aceiași fiori ce-i ai după ce te trezești, visând o dorință; aceleași gânduri infinite ale unei persoane dispărute; aceiași ochi ce-i ai de regret...
Nu te am în față dar te simt aproape.
Diminețile dispăreau într-o secundă, simțeam cum soarele vroia deja să se ascundă.
Pot trece peste, o palmă sau o rană, dar sentimentele sunt cele mai grele arme. Încă mă doare și nu-mi este frică să o spun, deși dacă aș vrea sa îl uit la el mă voi gândi.
Amintirile ard ca o torță care nu se va stinge, nu se va micșora, nu va fi ucisa...
Când noaptea vine, deja mă trec niște ace de venin, căci eu nu dorm, coșmarurile sunt din ce în ce mai accentuate, iar visele devin prada lor, nu mai au scăpare, au fost ucise căci și-au pierdut scopul.
Colind cuvintele ce ni le spuneam, planurile de viitor, vorbele ce ni le adresam.
E toamnă, e seară iar. Amintirile prind viață. Într-o lume nouă au sa se regăsească și noi sentimente vor renaște. Cele vechi sunt capsate cu multă grija în inimă. Este un viitor la oricare zi de mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu